„Am greșit” descrie o întâmplare. „Nu sunt bun de nimic” transformă întâmplarea într-o identitate. Între cele două există un spațiu în care poți învăța să îți vorbești mai precis și mai puțin aspru.
Observă propoziția pe care ți-o repeți
După un moment dificil, notează exact gândul care apare. Cuvinte precum mereu, niciodată sau totul pot arăta că ai extins o experiență asupra întregii persoane. Nu este nevoie să te cerți și pentru acest gând; este suficient să îl observi.
Înlocuiește verdictul cu o descriere
În loc de „Sunt incapabil”, încearcă „Nu am înțeles această sarcină și am nevoie de o explicație”. A doua formulare nu neagă problema, dar lasă loc unei acțiuni. Blândețea față de tine nu înseamnă să renunți la responsabilitate.
Ce s-a întâmplat, dacă descriu doar faptele?- Ce parte îmi aparține și ce depinde și de context?
- Care este următorul pas mic pe care îl pot face?
Vorbește-ți ca unui om pe care vrei să îl ajuți
Dacă un prieten ar fi în aceeași situație, probabil nu i-ai spune că nu are valoare. I-ai arăta unde a greșit și l-ai întreba de ce are nevoie. Poți folosi același ton și cu tine, fără complimente forțate.
Păstrează o așteptare realistă
Un obicei vechi nu dispare după un singur exercițiu. Uneori vei observa critica abia după ce ai repetat-o. Și aceasta este o observație utilă. Dacă gândurile de depreciere devin persistente sau îți afectează relațiile și activitatea, discuția cu un psiholog poate oferi sprijin adaptat situației tale.