




Produse folosite:
60g musli crocant cu zmeură și ciocolată
1 linguriță de miere de salcâm
2 lingurițe semințe de in aurii
150 ml lapte vegetal fără zahăr, din orez și migdale
1 banană mică
100g afine
20g nuci crude
zmeură și mango după preferințe
Mod de realizare:
Pentru început, mixați bine următoarele ingrediente cu ajutorul unui blender: laptele de migdale, mierea, semințele de in măcinate, jumătate de banană și afinele. Apoi, puneți compoziția într-un bol.
Continuați prin a adăuga musli după preferințe, nuci, jumătatea cealaltă de banană tăiată felii subțiri, zmeură și mango.
Savurați imediat sau lăsați bolul la frigider pentru aproximativ 10 minute înainte de a servi acest smoothie delicios.
Poftă bună!